Munca forțată impusă de stat în cadrul EUFLR

Munca forțată impusă de autorități statale este definită separat la articolul 2, prioritizată de orientări în abordarea bazată pe risc și tratată diferit la capătul remedierii — pentru că un furnizor nu poate remedia ceea ce impune un stat.

Cea mai mare parte a logicii regulamentului presupune un furnizor care se poate schimba: scara orientărilor merge de la prevenire, prin atenuare și remediere, la dezangajarea responsabilă ca ultimă soluție. Munca forțată impusă de stat rupe această ipoteză. Acolo unde dovezile arată o schemă operată de autorități publice și un angajament minim pentru reformă, orientările spun că dezangajarea responsabilă poate fi singura cale viabilă, iar evaluarea bazată pe risc plasează astfel de cazuri pe primul loc. Platforma păstrează, prin urmare, un semnal separat pentru riscul impus de stat, sursat din baza de date odată ce aceasta există și din relatări externe până atunci, iar un plan de remediere deschis pe baza acelui semnal trece implicit pe traseul de dezangajare, nu pe scară. Dosarul de probe consemnează temeiul acelei alegeri, pentru că o autoritate care reexaminează o decizie va întreba de ce compania a plecat în loc să remedieze — iar textul orientărilor este răspunsul.